Presentation Skills Workshop
Dacă ești timid, dacă te obligă șeful să vorbești la prezentări deși nu îți face plăcere sau dacă doar vrei să fii cel mai bun din echipa ta, vino să descoperi scurtătura care te face să ai vorbele la tine în doar 4 zile.
Îți ofer fix acele strategii pe care eu le-am folosit ca să ajung de 17 ori campion național și de 3 ori campion european la Public Speaking plecând de la statusul de ”inginer introvert”.
📍Cluj-Napoca: TBA
📆TBA: Toamnă 2025
Mă bucur că ai conștientizat că nu mai e nevoie să pierzi timp ca să îți faci vocea auzită. Acum e important să îți structurezi bine mesajul și să ai curajul să îl expui
Acum nu mai este ca pe vremuri când trebuia să aștepți să treacă ani buni până să capeți experiență și să ai dreptul să îți expui părerea.
Și mă bucură faptul că indiferent de vârstă poți avea idei care să se facă ascultate, nu doar auzite.
Acum există 2 categorii de oameni, cei cărora nu le place să vorbească în fața altora dar prin natura meseriei sunt obligați să o facă.
Și alții care își doresc să se facă remarcați în mulțime pentru că au idei bune și vor să le împărtășească.
Ambele categorii au însă 2 provocări cu care se confruntă:
Nu au un mesaj bine structurat care să capteze atenția publicului
Nu au unde să exerseze într-un mediu de non-judecată unde să primească și feedback
În perioada în care oamenii au din ce în ce mai puțină răbdare din cauza video-urilor de pe social media care ni se derulează prin fața ochilor cu rapiditate, este necesar să ai un mesaj bine structurat ca să te poată urmări.
Și nu mă refer aici doar la cei care postează în social media ci și la cei care au de făcut prezentări, raportări în fața colegilor.
Atenția tuturor a fost afectată și e nevoie să te pliezi pe această situație ca să îți faci ideile ascultate.
Dacă înveți cum să îți expui ideile structurat, clar și complet într-un timp mai scurt vei avea un avantaj în fața celor care se pierd în detalii și pe care nu îi poți urmări de la o idee la alta.
Îți faci vocea auzită
Te poziționezi ca expert în domeniul tău de activitate
Captezi atenția oricărui public
Ești ascultat cu atenție fără a fi întrerupt
Te poți conecta cu oameni de la orice nivel și statul social
Faci networking la un alt nivel și îți deschizi noi oportunități
Iar tu poți obține toate aceste lucruri + feedback personalizat de la unul dintre cei mai buni feedback-eri din România care a trecut atât prin experiența a 17 concursuri naționale și 3 europene în calitate de concurent…
…dar și ca jurat în cadrul Toastmasters, Leaders 4 the Future, Speaker. Leader. Champion, Ratio, Business Smart School, etc.
Eu, Ovidiu Oltean, te susțin să descoperi care este metoda simplă care m-a ajutat să trec de la statutul de ”inginer introvert” la cea de expert în public speaking.
Organizez o experiență de 4 zile în care poți trece și tu de la ”mi-e greu să vorbesc în fața oamenilor” la ”abia aștept să le spun despre ideea mea”.
Vor fi 4 zile de teorie și practică care îți vor extinde zona de confort și te vor ajuta prin exerciții punctuale să te simți confortabil să fii în centrul atenției și să îți faci vocea auzită.
Îți vei descoperi abilități pe care nu știai că le ai și vei știi care sunt elementele unui discurs care nu plictisește.
Vei învăța cum să vorbești cu lejeritate în orice context pentru că îți ofer structura clară pentru 5 tipuri de discursuri în care sigur te vei regăsi în următoarele 6 luni dacă ieși cel puțin o dată din casă.
Cum te prezinți când ai la dispoziție doar 60 de secunde?
Ce să spui? Ce să nu spui?
Cum atragi atenția și stârnești interesul ascultătorilor?
Care sunt informațiile relevante dintr-o experiență personală?
Ce anume îi face pe oameni să fie numai ochi și urechi?
Cum poți să educi prin povești?
Prezentarea Improvizată
Cum te descurci când trebuie să vorbești și nu te-ai pregătit?
Cum poți să lași impresia că știi foarte bine despre ce vorbești?
Cum îți organizezi rapid ideile?
Prezentarea Informativă
Cum îți construiești un PPT care nu plictisește?
Cum te faci înțeles de public?
Cum răspunzi la întrebările provocatoare?
Prezentarea Persuasivă
Cum îți prezinți ideile convingător, fără a fi agresiv?
Cum câștigi credibilitate și autoritate?
Cum te asiguri că oamenii vor face ceea ce le propui?
Cum să îți folosești vocea, contactul vizual, gesturile și deplasarea pentru a atrage și a menține atenția publicului și pentru a-ți întări mesajul.
Vei afla cum să îți gestionezi emoțiile negative (frică, stres, anxietate) și să le reduci impactul (tremurul mâinilor, bătăile puternice ale inimii, nodul în gât, fluturii din stomac).
Vei învăța cum să te folosești cu succes de o sesiune de întrebări pentru a-ți mări credibilitatea, chiar și atunci când întrebările sunt unele incomode. Vei descoperi ce e nevoie să faci pentru a interacționa cu succes cu persoane sceptice, agresive sau indiferente.
Vei învăța cum să îți repeți corect prezentarea astfel încât să nu te mai streseze gândul că s-ar putea să o uiți În cele peste 15 ediții pe care le-am susținut în mai multe orașe din țară, am primit sute de feedback-uri de la oameni care au reușit să facă acest pas către transformare:
Participi activ la toate sesiunile de prezentări, atât ca vorbitor cât și ca ascultător activ ca să oferi la rândul tău feedback colegilor, nu există momente în care să te plictisești
Primești sugestii de îmbunătățire pe loc ca să le poți aplica instant la următorul moment în care susții un discurs
Toate prezentările sunt filmate iar la final ai acces la înregistrări ca să-ți observi evoluția din cele 4 zile de curs
Te vei conecta la energia de grup și vei face networking de calitate în pauzele de cafea sau de masă, am fost surprins să aflu că s-au semnat și colaborări între membri anumitor grupe de lucru.
Vei învăța toate scurtăturile pe care eu le-am descoperit în cei aproape 12 ani de când am făcut din public speaking o meserie, pentru că e mai simplu să… CTL+F decât să dai scroll cuvânt cu cuvânt în căutarea informației.
Și pentru că este foarte important pentru mine să lucrez cu oameni care pot face cu adevărat această transformare…te rog să te înscrii la curs dacă faci parte din cel puțin una dintre aceste categorii:
Antreprenor, agent de vânzări sau freelancer care nu se mulțumește cu ce-o fi, ci are curajul să facă lucrurile altfel ca să își atingă obiectivele.
Manager sau lider pentru care lucrul alături de echipa sa este esențial și vrea să știe cum să comunice mai bine cu aceasta.
Angajat care știe că nu e nevoie să stai 10 ani într-o poziție ca să ai dreptul să avansezi și pentru asta trebuie să comunici eficient și persuasiv.
Trainer, coach, consultant, care vrea să fie o inspirație pentru cei pe care îi ghidează iar pentru asta are nevoie să își facă ideile auzite.
Dacă mă urmărești pe social media, știi deja despre mine că am câștigat 17 concursuri naționale și 3 concursuri europene de Public Speaking.
Mai știi și faptul că îi ajut pe cursanții mei să aibă mai multă Încredere în ei, să fie mai Persuasivi și mai Autentici atunci când își prezintă ideile în public.
Ce nu știi însă despre mine este faptul că la bază sunt inginer dar nu am lucrat nici măcar o zi în acest domeniu.
Image
Că sunt perfecționist și de aceea am dus public speakingul la nivel de artă devenind cel mai premiat speaker din România.
Cred cu tărie că orice om, indiferent de meseria pe care o are, poate ajunge să fie un bun vorbitor dacă are ghidarea potrivită.
Și mi-am validat structurile care m-au făcut campion european în peste 20 de ediții de mastermind, la peste 20.000 de oameni care m-au auzit vorbind la conferințe și chiar și la trainerii NATO HCOE Oradea.
13:00 – 14:00 - Bun Venit & Obiective
14:00 – 14:30 - SPEECH 1: CARTEA DE VIZITA (Spune-ne cu ce te ocupi )
14:30 – 14:45 - COFFEE BREAK
14:45 – 16:00 - Analiză discurs
16:00 – 16:45 - METODA GOLDEN CIRCLE
16:45 – 17:00 - COFFEE BREAK
17:00 – 17:20 - SPEECH 1: CARTEA DE VIZITA
17:20 – 18:00 - Structura Unui DISCURS
18:00 – 18:30 - Q&A + TEMĂ DE CASĂ (Discurs persuasiv – de vânzare)
10:00 – 10:40 - Bun Venit & Obiective
10:40 – 11:45 - SPEECH 2: DISCURSUL PERSUASIV I
11:45 – 12:00 - COFFEE BREAK
12:00 – 13:30 - SPEECH 2: DISCURSUL PERSUASIV II
13:30 – 14:30 - LUNCH BREAK
14:30 – 15:45 - Voce: Exerciții de dicție + cele 4 tonalități
15:45 – 16:00 - COFFEE BREAK
16:00 – 17:00 - reel informativ de 90 sec (3 secrete)
17:00 – 17:30 - 5 reguli pentru PPT + Reel-ul zilei + TEMA DE CASĂ
10:00 – 10:30 - Energizer + 1 banc & Q&A de ieri
10:30 – 11:45 - SPEECH 3: EDUCATIV cu PPT I
11:45 – 12:00 - COFFEE BREAK
12:00 – 13:00 - SPEECH 3: EDUCATIV cu PPT II
13:30 – 14:30 - LUNCH BREAK
14:30 – 15:00 - Cum gestionam sesiunea de Q&A?
15:00– 15:45 - Limbajul non-verbal - gesturi
15:45 – 16:00 - COFFEE BREAK
16:00 – 17:00 - Cei 6C ai poveștilor
17:00 – 17:30 - Q&A + Reel-ul zilei + TEMA DE CASĂ
10:00 – 10:30 - Energizer + 1 banc & Q&A de ieri
10:30 – 11:45 - SPEECH 4: INSPIRATIONAL I
11:45 – 12:00 - COFFEE BREAK
12:00 – 13:30 - SPEECH 4: INSPIRATIONAL II
13:30 – 14:30 - LUNCH BREAK
14:30 – 15:30 - Improvizație 3 opțiuni de abordare
15:30– 16:30 - SPEECH 5: IMPROVIZATIE
16:30 – 17:00 - 3 idei pe care le predai colegilor
17:00 – 17:30 - Diplome, feedback si testimoniale
Presentation Skills Workshop 4 zile
Coffee break-uri & Networking
Materiale & Suport de Curs
BONUS Kitul Prezentări de 10 la Basic (197 lei)
Access 1 an la Comunitatea Speakers Playground (500 lei)
(sau în 3 rate de 900 RON)
în limita locurilor disponibile
Garanția Satisfacției 100%
Sunt atât de sigur pe metoda pe care ți-o ofer încât am decis să ofer o Garanție Irezistibilă!
În cazul în care constaţi că programul nu este potrivit pentru tine, vreau să ştii că îți poți recupera banii integral timp de 60 de zile.
Mai mult, poţi să-mi scrii şi îţi voi returna personal banii.
Nu! Dacă ai mai participat și la alte cursuri sau traininguri de public speaking până acum, acest curs te va ajuta să își completezi experiența și va fi o bună ocazie de a te expune din nou în fața publicului. Dacă nu ai mai participat până acum la un astfel de curs, atunci sunt sigur că vei avea ocazia perfectă să înveți și să exersezi astfel încât să treci la următorul nivel pentru tine.
Desigur, poți primi factura pe firmă, trebuie doar să îmi trimiți datele pe mail la [email protected].
NU! Acestea vor fi făcute doar cu scopul de a-ți observa evoluția de la o zi la alta și ți le vom trimite prin WeTransfer pentru arhiva ta personală. Nu le vom publica însă nicăieri.
Acest site sau serviciu nu face parte din site-ul Facebook sau Meta Inc. În plus, acest site nu este sprijinit de Meta în niciun fel.
Facebook este o marcă comercială a Meta Inc.